Tipurile de temperamente



1. Colericul, ca urmare a predominării excitaţiei este neechilibrat, oscilând între entuziasm exagerat, consumând energie mare, şi abandonarea iniţiativei, urmată, uneori, de stări depresive, de anxietate şi de neîncredere în forţele proprii.

Colericii sunt agitaţi, impulsivi, nestăpâniţi, iritabili, încăpăţânaţi, agresivi, cu tendinţe de
dominare şi opoziţie, inegali în acţiuni.

Aceste trăsături trebuie temperate prin educaţie. În lipsa educaţiei pot lua o manifestare negativă, degenerând în obrăznicie, agresivitate, nestăpânire, acte de indisciplină, neintegrare în colectivul clasei.

Deoarece colericii se plictisesc repede, în activitatea lor este necesară crearea unor motivaţii puternice pentru învăţătură, care să-i mobilizeze în muncă, să le stimuleze iniţiativa, să le canalizeze energia şi să le dezvolte capacitatea de organizare.

Dacă un copil coleric este convins de necesitatea disciplinei şi este numit să răspundă de
aceasta, în cadrul clasei, rezultatele vor fi pozitive, reuşind, astfel, să se autoeduce.

Părinţii şi cadrele didactice trebuie să manifeste o grijă deosebită pentru organizarea activităţii copiilor colerici datorită instabilităţii emoţiilor, a sentimentelor şi a intensităţii cu care se desfăşoară acestea.

Copiii colerici manifestă trăsături pozitive ca: voiciunea, reactivitate crescută, plăcerea de a


învinge greutăţile, bogăţia afectivă etc.

0 comentarii:

Avortul si cancerul mamar


La inceputul lunii aprilie, Colegiul American de Pediatrie a repetat ferm poziția sa cu privire la legatura dintre avort și cancerul de mamar. Aceeași poziție a fost afirmata, intr-o declarație detaliata, din decembrie 2013 (Puteți citi declarația completa aici ). Președintele Colegiului, Den Trumbull, a afirmat categoric: „Cand se ia in considerare anatomia normala și fiziologia sanului, devine clar ca aceasta legatura este de cauzalitate, și nu doar corelativa”.

Acest lucru e clar ca buna ziua: inainte de sarcina, lobulii sanului sunt imaturi și nediferențiați – inca nu au celule producatoare de lapte. La cateva zile dupa concepție, totuși, nivelul de estrogen incepe sa creasca, declanșand schimbari. Pana la sfarșitul primului trimestru de sarcina, estrogenul crește cu 2.000%. Pana la 20 de saptamani de sarcina, lobulii sanului cresc atat de mult incat volumul sanilor dubleaza. In ultimele 20 de saptamani, lobuli se maturizeaza pana cand pot produce lapte. La 40 saptamani, 85% din lobuli s-au diferențiat și maturizat, transformandu-se in celule de tip 4, cunoscute ca fiind celule rezistente la cancer.

Expunerea lobulilor imaturi la estrogen apare atunci cand aceștia sunt in creștere și schimbare rapida. In acest moment, ei sunt cei mai vulnerabili la cancerul de san. Daca o femeie are un avort inainte de 32 de saptamani, lobulii și canalele sanilor au crescut și au fost expuși unui bombardament cu estrogen, dar nu au avut șansa sa se maturizeze in lobuli protectori de tip 3 și 4. In acest caz, femeia ramane cu mai mulți lobuli de tip 1 și 2 – adica mai multe locuri vulnerabile unde se poate forma cancerul. Aceste informații sunt absolut necesare tuturor femeilor. Ele pot salva vieți.

In februarie 2013, dr. Rebecca Johnson și colegii sai au facut publice constatarile cercetarilor lor. Ei au relatat o incidența crescuta a cancerului mamar metastatic in SUA, in randul femeilor de 25-39 de ani.

Continuarea aici: http://paginadefolos.blogspot.ro/2015/06/avortul-provoaca-cancerul-mamar.html

0 comentarii:

Efectul pornografiei la copiii de 12-13 ani


Un sondaj realizat de catre NSPCC ChildLine a concluzionat ca o zecime dintre copiii cu varste cuprinse intre 12 si 3 ani se tem ca sunt „dependenti” de pornografie. Cercetatorii au aflat ca unul din cinci, din cei aproape 700 de copii intervievati, a spus ca a vazut imagini pornografice care i-a socat sau care i-a suparat.

Organizatia spune si faptul ca 12% dintre cei care au participat la sondaj au spus ca au participat sau au facut un videoclip explicit din punct de vedere sexual. Organizatia spune ca vizionarea pornografiei este „un lucru obisnuit al vietii de zi cu zi” pentru multi dintre copiii care au sunat la linia ei telefonica de ajutor. Ca urmare a rezultatelor sondajului, ChildLine a lansat o campanie care are ca si scop cresterea constientizarii implicatiilor daunatoare ale supraexpunerii la pornografie, precum si consilierea tinerilor in aceasta privinta.

„Agresiva”

Un baiat cu varsta mai mica de 15 ani, a spus la ChildLine ca „se uita tot timpul la pornografie, iar o parte a materialelor pornografice sunt total agresive”. El a spus: „La inceput am crezut ca nu ma va afecta, dar recent am inceput sa privesc altfel fetele, iar acest lucru ma ingrijoreaza.” „In viitor, as vrea sa ma casatoresc, dar imi este frica ca acest lucru nu se va intampla niciodata, daca voi continua sa ma gandesc la fete asa cum ma gandesc acum.” O fata, care are acum 17 ani, a spus la BBC ca a fost agresata sexual de catre prietenul ei, atunci cand amandoi aveau 12 ani.

Ea a spus ca: „Pana la un anumit punct, el a crezut ca este ceva normal.”

„Ma simt murdara, confuza, socata.”

„Pornografia nu este doar un videoclip de 10 minute – ea are consecinte.”

0 comentarii:

Minciunile celor care sustin avortul


Agentia Femeile ONU, o agentie de nivel inalt, care si-a inceput activitatea in urma cu un an, ar putea sa-si regandeasca obiectivele si rolul din cauza lipsei de sprijin financiar din partea statelor membre si din cauza rivalitatii iscate in raport cu alte agentii ale ONU.

Regretatul dr. Bernard Nathanson merita citat când vine vorba de industria avortului. Timp de doi ani, cât a condus o clinica de avorturi din New York, acolo s-au facut 60 000 de avorturi. El insusi recunoaste ca a facut 5000 de avorturi si a supravegheat alte 10 000. Dupa cum spune, „am 75 000 avorturi pe constiinta. Acestea imi dau pe deplin dreptul sa vorbesc pe aceasta tema”.

Dar ce spune Dr. Nathanson, co-fondatorul NARAL, despre sloganurile atât de des aruncate de promotorii avortului? El isi aminteste de hohotele de râs atunci când organizatia sa a creat lozincile „libertatii de a alege” si „femeile trebuie sa aiba controlul asupra trupurilor lor”. El povesteste: „Cautam sloganuri sexy, pentru a capta opinia publica”. Dr. Nathanson, de asemenea, recunoaste ca miscarea pentru avort s-a bazat pe minciuna, nu pe drepturile femeilor: „Noi pur si simplu falsificam rezultatele sondajelor. Am anuntat in mass-media ca am facut sondaje si ca 60% din americani erau in favoarea avortului legalizat... Am stârnit suficienta simpatie, popularizând programul nostru privind avortul legalizat, falsificând numarul avorturilor ilegale efectuate anual in Statele Unite... Repetarea suficient de des a unei mari minciuni poate convinge publicul. Numarul de femei moarte anual din cauza avorturilor ilegale era atunci in SUA de aproximativ 200-250. Cifra pe care noi o dadeam in mod constant publicitatii era de 10.000. Aceste cifre false au prins radacini in constiinta americanilor, convingându-i pe multi ca era nevoie sa se sparga legile avortului... [A]vortul este acum folosit ca o metoda principala de control al natalitatii in SUA, iar numarul anual de avorturi a crescut cu 1500%, incepând de la legalizarea sa.”

0 comentarii:

Copyright © 2013 Bloguri utile